Menu

Articol

Nadia Potoceanu: „Semnal de alarmă pentru turismul cărăşean“

Membrii Fundaţiei Activity Reşiţa, împreună cu specialişti în artă şi cultură, dar şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, au luat ieri parte la o întâlnire ce a avut loc în cadrul proiectului „Provocarea şi oportunitatea dezvoltării turismului în teritoriul nostru comun“. Proiectul derulat împreună cu parteneri sârbi, finanţat din fonduri europene pentru cooperare transfrontalieră, are o valoare de 231.640,50 euro şi va fi implementat până în vara anului viitor.

Scopul întâlnirii a fost alegerea unui brand turistic al judeţului , iar propunerile au fost diverse, de la o locomotivă cu abur, la munţi, ape şi chiar statuia lui Hercules. Nadia, Potoceanu, preşedintele Fundaţiei Activity a precizat faptul că proiectul a ajuns la jumătatea perioadei de implementare, iar în lunile următoare urmează să se desfăşoare şi alte întâlniri cu partenerii sârbi.

„Mi-aş aş dori teribil ca acest proiect să fie nu doar o realizare, ci şi un semnal de alarmă pentru ceea ce se întâmplă în turismul cărăşean. Este foarte greu să mişti lucrurile din loc, este foarte greu ca lumea să înţeleagă că, pentru peisaj, omul vine o dată. Dacă nu-i oferi lucruri alternative pe care poate să le facă într-un sejur, nu mai vine. Iar din acest punct de vedere trebuie să se gândească toţi cei care oferă spaţii de cazare, să ofere şi alternativa unui turism durabil“, a adăugat Nadia Potoceanu.

Tags: 

Powered by Jasper Roberts - Blog