Articol

Vineri seara l-am cunoscut pe nea Nelu. Pe ecranele televizoarelor îmbietoare ale unei terase reşiţene juca Universitatea Craiova. Ploaia se oprise, nici nu era prea frig, poate să fi fost vreo cinşpe-şaişpe grade. Hai, să arunc şi eu o privire, mi-am zis. Aflasem şi eu că oltenii, dacă înving în meciul ăsta pot ajunge pe locul doi, că se bat la titlu. M-am aşezat la o masă puţin lateral faţă de unul dintre ecrane şi puţin lateral-spate faţă de un individ care se instalase ca la spectacol, frontal cu televizorul, cu trei beri deschise pe masă şi cu un pahar de coniac, pe care îl rotea pe degete ca un cunoscător. Bărbatul, vârstnic, era îmbrăcat ponosit, cu o şubă groasă, veche, decolorată, iar pe cap avea o şapcă din acelea cu urechi, model soldatul sovietic pe tip de iarnă. Clar, arăta ca un boschetar pregătit să înfrunte frigul nopţilor reci de toamnă. Dar, masa încărcată, felul în care rotea coniacul în pahar, atenţia cu care privea meciul de la televizor îmi sugerau că ar fi altceva.

Oltenii jucau prost, pasau mult lateral şi chiar în spate, la portar, iar bărbatul s-a plesnit cu o palmă peste genunchi şi a exclamat: „Rău, frate, rău! Cu pase înapoi n-o să daţi gol în veci!”, apoi a tras cu ochiul spre mine şi a zis, „I-ai văzut? Un pas înainte, doi înapoi!”, şi a râs nervos. Eu i-am răspuns că meciul e abia la început, iar bătrânul m-a chestionat scurt, „Da', dumneata ştii cine joacă?” E adevărat, televizorul era fără sonor, căci pe terasă răsuna muzica, ecranul era la oarecare distanţă de noi, la vreo patru metri, iar sus, în colţul din stânga scria UCV – FCV, deci numai cunoscătorii ştiau despre ce echipe e vorba. I-am răspuns că da, Universitatea Craiova cu Voluntari şi, pentru că meciul lâncezea, din vorbă în vorbă, am aflat motivul pentru care Nelu, mi-a spus cum îl cheamă, privea cu atâta atenţie meciul; pariase o sumă mare de bani pe victoria Craiovei. Mi-a spus că nu ţine cu oltenii, dar la pariuri nu e pe sentimente, e pe ştiinţă! De exemplu, în urmă cu trei zile a câştigat zece milioane de lei, adică 1000 de lei noi. Are bani, aşa că şi-a comandat şi o pizza.

Apoi, mi-a povestit o parte din viaţa lui de parior. Nea Nelu are 70 de ani şi zice că a câştigat bani mulţi. Ăştia zece milioane sunt nimic! A câştigat mult mai mult! A fost după bani la Bucureşti! Imediat după '90 a câştigat 60.000 de lei la pronosport şi a trebuit să meargă să scoată abnii de la Bucureşti. Dar, a avut el, aşa „o chichiţă”, să nu parieze pe numele lui. Că erau mulţi golani în Reşiţa şi nu voia să-l ştie golanii! Aşa că a pariat pe numele unei prietene şi s-a înţeles cu ea ca zece la sută din câştig să fie banii ei. Prietena era măritată, dar, aşa,... se înţelegea el bine cu ea! Când a câştigat cei şaizeci de mii de lei a trebuit să meargă cu prietena la Bucureşti şi să-i dea şase mii de lei, conform înţelegerii. Bani mulţi! Mai mult de un salariu erau 6000 de lei, dar, ce să fac, am promis, i-am dat, a povestit nea Nelu. Dar, stai să vezi că nu e tot! Peste puţin timp, am câştigat 2.600.000 de lei! Doo' milioane şase sute?! Tot pe numele ei? Tot! Şi trebuia să-i dau două sute şaizeci de mii de lei. Şi i-ai dat? Stai să vezi, că mi-a cerut mai mult! Veneam împreună cu trenul de la Bucureşti şi mi-a zis că 260.000 de lei e puţin faţă de cât a câştigat ea! Îţi dai seama? Zicea că-s banii ei! Şi, într-un fel, aşa era. Şi mi-a zis că au învăţat-o prietenii să nu-mi dea niciun ban, să-i ia pe toţi, că-s pe numele ei. Dar, ea nu face aşa ceva, dar să-i dau mai mult, că a trebuit să-şi ia şi o zi de concediu ca să meargă cu mine după bani la Bucureşti. Şi, până la urmă?! Până la urmă s-a mulţumit cu 260.000, cât era înţelegerea. Da, măi, nea Nelu, dar ţi-a adus şi noroc! Asta aşa-i! M-am înţeles bine cu ea! Era o femeie de treabă, cum să-ţi spun, puteai să vorbeşti cu ea, să glumeşti…

Ei, aici deja nu l-am mai lăsat pe Nelu să bată câmpii. „Măi, nea Nelu, dumneata ai iubit-o pe prietena aia a dumitale!”, „Nooo, nici vorbă! Îl cunoşteam şi pe bărba-su! Mă înţelegeam bine cu ea şi atât! Şi acum mă mai înţeleg, dar nu prea ne mai întâlnim”, „Nea Nelu, nu-mi spune mie de-astea! Ai pariat pe numele ei şi i-ai dat o grămadă de bani! Ca ce chestie?! O căutai să fii aproape de ea! Sigur ai iubit-o!” Nea Nelu s-a înroşit şi s-a întors cu spatele la mine. A mai întors capul şi mi-a zis scurt: „Nu mai vorbesc cu dumneata!” Na, şi cum necazul nu vine niciodată singur, chiar atunci, Universitate luă gol de la Voluntari! Nea Nelu, bosumflat, întorcând puţin capul spre mine: „Dacă vrei să ştii nici nu-mi pasă de bani! Pierd, câştig, tot aia!”, „Păi, eu ce-ţi spuneam? Iubirea contează!”, i-am zis. „Ce să mai conteze, că ne mai întâlnim, mai vorbim. Dar, dacă vrei să ştii, nici nu mi se mai prea scoală! Ce iubire! N-a fost nimic şi s-a terminat!”, a zis nea Nelu încruntat, fără să se mai uite la meci, cu ochii umezi înfipţi în pizza.