Menu

Articol

Pentru credincioşii catolici a început Adventul, iar prima lumânare a fost deja aprinsă

În prima duminică din luna decembrie credincioşii catolici de rit apusean intră în perioada numită Advent. În organizarea actuală a liturgiei romane, Adventul se plasează la începutul anului bisericesc. Anul liturgic începe cu prima duminică a Adventului, deoarece totul începe în Biserică cu venirea lui Cristos. Termenul latin „adventus” înseamnă „sosire” şi semnifică o perioadă de pregătire dinaintea Crăciunului.

Erwin Ţigla, preşedintele Forumului Democratic al Germanilor Caraş-Severin explică faptul că „cei care cunosc obiceiurile tradiţionale ale catolicilor de rit apusean ştiu faptul că în această perioadă ei îşi pun în casă o coroniţă din brad cu patru lumânări, de cele mai multe ori de culoare roşie. Cele patru lumânări reprezintă cele patru duminici de Advent. În fiecare duminică se aprinde câte o lumânare în plus, în aşa fel încât, în ultima duminică, vor arde toate cele patru lumânări“.

Acest obicei cu coroniţa de advent se regăseşte şi în multe case catolice din Banatul Montan. Coroana de Advent este o tradiţie născută în secolul al XIX-lea în Hamburg. În acest oraş erau mulţi copii orfani care nu aveau o casă, trăiau cerşind şi dormind pe străzi.

Unii deveneau mici delincvenţi şi ajungeau în închisoare. Un tânăr pastor evanghelic Johann Heinrich Wichern (1808-1881) a cumpărat o casă mare în Hamburg, a restructurat-o şi a început să adune copiii de pe stradă, să le dea un acoperiş şi ceva de mâncare. Anul 1883 poate fi considerat anul întemeierii casei numite „Rauhe Haus”.

El i-a învăţat pe acei copii o meserie: unii au devenit cizmari, alţii pictori, grădinari, croitori… şi în felul acesta au încetat de a mai cerşi, învăţând sa-şi câştige singuri pâinea şi să-şi construiască fiecare un trai decent.

Powered by Jasper Roberts - Blog