Menu

Articol

Percheziţii la o firmă din Bocşa, al cărei patron este bănuit de evaziune fiscală

Poliţiştii Serviciului de Investigarea Criminialităţii Economice, din cadrul IPJ Timiş, cu sprijinul celor de la IPJ Caraş-Severin, au efectuat percheziţii în această dimineaţă în mai multe locaţii din Timiş, Constanţa şi Caraş-Severin. Sunt vizate societăţi comerciale care ar fi înregistrat în contabilitate operaţiuni comerciale nereale. Prejudiciul este estimat la 280.000 de lei. Acţiunea este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

Activitățile desfășurate vizează patru persoane și trei societăți comerciale, presupuse a fi implicate în comiterea infracțiunilor. În Caraş-Severin, descinderea a avut loc în Bocşa, la o societate comercială cu sediul în acest oraş.

„Perchezițiile se desfășoară în cadrul unui dosar penal, aflat în instrumentarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Activităţile vizează probarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite că, în perioada martie – septembrie 2014, în calitate de reprezentanți ai unor societăți comerciale, ar fi înregistrat în evidențele contabile ale societăților, operațiuni comerciale nereale ce au avut ca obiect achiziționarea de material lemnos, scopul fiind de a se sustrage de la plata obligațiilor legale față de bugetul consolidat al statului”, se arată într-un comunicat al IPJ Timiș.

Powered by Jasper Roberts - Blog