Menu

Articol

Poliţişti de omenie la Oraviţa! Consulatul Germaniei le mulţumeşte!

Consulatul Republicii Federale Germania le mulțumește polițiștilor din Oravița pentru ajutorul oferit unei tinere turiste din Germania, aflate în vizită în România, care şi-a pierdut actele pe drumul dintre Timişoara şi Oraviţa. Tânăra a apelat la ajutorul poliţiştilor orăviţeni, în data de 6 octombrie, a.c., când s-a prezentat la sediul poliției din Oravița şi le-a spus polițiștilor că în timp ce se deplasa din municipiul Timișoara spre Oravița și-a pierdut portofelul în care avea documentele personale, bani și carduri bancare.

Având în vedere vulnerabilitatea tinerei turiste germane aflată pe un teritoriu străin, fără a cunoaște limba, fără bani și documente de identitate, polițiștii de ordine publică din Oravița au făcut toate demersurile necesare pentru a asigura legătura tinerei cu familia dar și cu autoritățile germane din Timișoara. Polițiștii au luat legătura cu Consulatul Republicii Federale Germania din municipiul Timișoara și au ajutat-o pe tânără să își contacteze familia telefonic și prin intermediul internetului.

În afară de aceasta, poliţiştii au luat măsuri pentru asigurarea cazării și a hranei necesare până a doua zi când tânăra a fost condusă la autogara din Oravița și îmbarcată în cursa spre Timișoara. Tânăra le-a mulțumit polițiștilor arătându-și recunoștința ulterior și prin intermediul rețelelor de socializare.

La data de 2 noiembrie a.c., Consulatul Republicii Federale Germania a înaintat poliției din Oravița o scrisoare prin care le mulțumește polițiștilor pentru modul cum au acționat.

Powered by Jasper Roberts - Blog