Articol

La Iaşi, la pupatul moaştelor Sfintei Parascheva. 100.000 de mii de credincioşi au sfidat oboseala, frigul, bătrâneţile, suferinţa şi câte şi mai câte, convinşi că sfânta va pogorî peste ei sănătatea, înţelegerea, bunătatea,  iubirea şi norocul. Chiar şi norocul ăla, chior, de a câştiga la păcănele ori de a se mărita cu unul tânăr, frumoş, deştept şi bogat.

Oameni simpli de la ţară, de la coada vacii, dar şi învăţaţi, crescuţi la oraş, ignoranţi într-o lume în care tot mai mulţi copii abandonează şcoala, dar şi bărbaţi şi femei care au ajuns să cunoască Europa mai bine chiar decât judeţul ori ţara în care s-au născut. Mai puţin aleşii din fruntea ţării, prinşi cu alte treburi mai importante.

La rând, ca la rând: dacă boala porcilor a ajuns şi pe la Huşi sau Socola, dacă s-a făcut porumbul pe la Frătăuţi ori dacă varza a apucat să se învelească pe la Seaca, dacă cu vinul făcut gospodarii pot trece iarna, dacă au mai rămas lemne de foc după atâtea tăieri de păduri, de când cresc pensiile, dacă e adevărat că se scumpeşte curentul, pâinea, uleiul şi toate cele de trebuinţă pe masa omului, dacă într-adevăr vine cutremurul cel mare, că altfel ce rost ar avea atâtea exerciţii.

Nimic despre legile justiţiei, despre scandalul din PSD, despre extrădarea Elenei Udrea, despre alde Tudorel Toader, Iohannis ori daddy Dragnea. Ba, mint, despre Dragnea, da, că îl iubesc ca pe sarea în ochi. În rest, doar despre cele sfinte, că de acolo li se trag şi alinarea, şi tămăduirea trupescă. Da, de la acele moaşte, cu speranţa că într-o zi va fi bine. „Poate veni vreun Vlad Ţepeş, vreun Ştefan cel Mare, poate vine chiar un Gheorghe Gheorghiu Dej, c-a fost foarte bun pentru popor Gheorghiu Dej, chiar şi pe Nicolae Ceauşescu îl dorim”. Nu o spun eu, ci cei de la Adevărul. Şi iarăşi nimic despre politicienii care promit de aproape 30 de ani, dar nimic mai mult. Se fac că nu văd, că nu ştiu, că nu înţeleg ce se întâmplă dincolo de pereţii Casei Poporului şi de geamurile fumurii ale limuzinelor. „Ăia mari nu vin să stea la coadă, la minuni”.

Şi au dreptate: minunile nu se nasc din mersul în coate şi genunchi, din apa sfinţită în butoaiele de plastic ale Patriarhiei şi nici măcar din pupatul raclei Sfintei Parascheva. Poate şi ei ştiu toate astea, doar că e singurul lucru care le-a mai rămas: să se roage. Azi la Sfânta Parascheva, mâine la Arsenie Boca. Şi tot aşa, din credinţă, din ignoranţă, din dragoste sau din ce simte fiecare.