Articol

În fiecare localitate există un loc de referinţă, gen Piaţa Universităţii din Capitală, Piaţa Sfatului din Braşov ori Piaţa Operei din Timişoara, care atrage ca un magnet, deopotrivă, atât pe localnici, cât şi pe turişti. La Reşiţa există Piaţa 1 Decembrie 1918, acolo unde îşi au sediile primăria, dar şi aşa-zisul Palat Administrativ, în care îşi desfăşoară activitatea cele mai reprezentative instituţii ale judeţului: Prefectura şi Consiliul Judeţean.

Starea jalnică, de continuă degradare a platoului de la intrare în clădirea cu nouă etaje, dar şi mizeria întâlnită la fiecare pas pun sub semnul întrebării spiritul gospodăresc al celor care conduc cele două instituţii. Ca să fim corecţi, această stare nu datează de anul trecut, de când cu actualul mandat de patru ani, însă ea se agravează de la o lună de alta, fără ca cineva să se sesizeze. Şi, ca să nu se creeze confuzie, Palatul Administrativ este administrat de Consiliul Judeţean.

Concret, dalele de marmură s-au desprins una câte una, fără ca cineva să le lipească la loc, aşa cum se poate vedea în fotografiile noastre, buruienile au crescut prin pavajul cubic, pereţii clădirii şi-au schimbat culoarea, cel mai probabil de la ultimul „bombardament” cu ouă executat de sindicaliştii lui Muhu în urmă cu 15 ani, plăcile albe din marmură şi-au schimbat culoarea de la instalaţiile de climă montate în afara clădirii, jardinierele din beton au fost transformate în coşuri de gunoi, tencuiala balconului care stă să cadă, şopârlele profită de vremea însorită şi se „prăjesc” pe unde apucă. Ca să nu mai vorbim de gângăniile care mişună ca în codru, de pânzele de păianjen ori de culoarea pământie a platoului placat cu marmură, cândva,albă, de Ruşchiţa. Iar dacă la toate acestea adăugăm faptul că instalaţia electrică pentru sărbătorile de iarnă nu a mai fost dată jos de pe clădire care arată împopoţonată ca un brad de Crăciun, avem imaginea completă a nepăsării celor care conduc destinele judeţului şi, mai ales, ne explicăm de ce judeţul a ajuns în halul acesta.

Pe acest platou, reprezentativ pentru Palatul Administrativ, sunt întâmpinaţi ambasadorii care mai ajung la Reşiţa. Dacă se află de vizita lor mai din din timp, se mai găseşte câte o mistrie şi un cancioc cu  ciment, altfel, ambasadorul riscă să-şi sucească un picior dacă nu este atent pe unde calcă.

Este adevărat, ţara are nevoie de bani pentru salariile majorate ale bugetarilor şi pentru pensiile speciale, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne turnăm cenuşă în cap, pentru că bugetul nu prevede astfel de lucrări de reparaţii şi întreţineri. Daca preşedintele, cei doi vicepreşedinţi şi alţi doi-trei directori din Consiliul judeţean ar dona lunar 3% din salariile lor, la sfârşitul anului s-ar strânge o sumă frumuşică cu care s-ar putea repara nu doar un  platou şi un balcon. E o variantă, una dintre multele care ar fi la îndemâna celor care ne promit drumuri judeţene ca în Occident, iar noi re rupem maşinile în gropile din asfalt. Totul e să se vrea!