Menu

Articol

Sindicatele acuză: „Management defectuos la Hidroelectrica!”

Sindicatul Hidrosind acuză noile măsuri de restructurare-reorganizare a Companiei Hidroelectrica, precum şi modul în care este condusă societatea. În semn de protest, sindicatul Hidrosind din cadrul Hidroelectrica a pichetat, astăzi, sediul central al societăţii, la Bucureşti. Protestul a avut loc după ce, începând cu data de 10 aprilie, salariaţii societăţii au intrat în greva japoneză.

Referitor la protestul salariaţilor de la Hidroelectrica, Sindicatul Reşiţa 1771, condus de către preşedintele Jivomir Tovladiaţ, a transmis un comunicat prin care se arată solidar cu acţiunile colegilor sindicalişti de la Hidrosind. Astfel, în comunicat se arată:

„Către

            Sindicatul HIDROSIND

            Sindicatul Reșița 1771 din UCM Reșița se solidarizează cu acțiunile de protest organizate de Sindicatul Hidrosind din Hidroelectrica și este alături de salariații și membrii de sindicat .

            Suntem întru totul de acord cu poziția sindicatului față de actuala conducere a Hidroelectricii care prin politica managerială afectează nu numai destinele propriilor salariați, dar produce efecte dezastruase în economia romanească, firmele aflate în relații contractuale directe cu Hidroelectrica fiind în real pericol de faliment. UCM Reșița, Hidroserv, ISPH, HidroConstrucția, sunt doar cateva exemple a politicii duse de conducerea Hidroelectricii. Dacă dorim să mai avem companii romanesti în sectorul energetic trebuie luate măsuri urgente, în primul rand prin schimbarea modului de stabilire a persoanelor ce conduc Hidroelectrica, renunțarea la acel interimat de patru luni, care este o piedică în actul managerial, deoarece prin acest interimat nu se pot adopta decizii majore, menite să angajeze  investiții ce vizează retehnologizarea echipamentelor existente.

            Poziția sindicatului Hidrosind vine să confirme ce am spus de multă vreme că ceea ce se petrece la Hidroelectrica poate afecta atat un numar mare de firme, dar și mii de salariați.

            Avand o poziție și interese comune noi, sindicaliștii din UCM Reșița, sprijinim revendicările sindicatului Hidrosind în speranța ca acestea vor avea o rezolvare favorabilă”.

Sindicatul Reşiţa 1771,
Preşedinte
Jivomir Tovladiaţ

 

Powered by Jasper Roberts - Blog