Menu

Articol

Trei minori din Moldova Nouă, hoţi de bunuri din autoturismele neîncuiate!

Lucrătorii Poliției Oraşului Moldova Nouă au fost sesizaţi vineri, 7 septembrie, în jurul orei 14, despre faptul că doi minori din localitate, ambii în vârstă de 13 ani, au plecat voluntar de acasă, cu o zi înainte, şi nu s-au mai întors la familiile lor.

Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că minorii au fost văzuţi pe raza a două comune din apropiere şi, ulterior, în  Oraviţa. După câteva ore de căutări, au fost identificaţi şi preluaţi pentru a fi predaţi familiilor. Din verificările efectuate a rezultat faptul că cei doi minori nu au fost victimele vreunei infracţiuni. În schimb, ei au fost cei care au comis astfel de fapte.

În urma consilierii efectuate şi a investigării pentru stabilirea motivelor care au condus la plecarea voluntară de la domiciliu cât şi a modului în care minorii şi-au petrecut timpul cât au lipsit, a rezultat faptul că aceştia, împreună cu un alt minor, de 14 ani, tot din Moldova Nouă, au fost implicaţi în comiterea mai multor furturi din autovehicule, cu portiere neîncuiate, parcate pe raza oraşului, din care au sustras diferite bunuri. O parte dintre bunurile furate au fost restituite pagubiţilor.

Mai mult, cei trei minori au sustras şi o bicicletă, pe care ulterior au vândut-o unei persoane, din altă localitate. Bicicleta a fost recuperată, dar pană în prezent nu a fost identificată persoana vătămată. De asemenea s-a stabilit faptul că cei trei minori sunt autorii unui furt de bunuri din Centrul de Informare Turistică Pojejena, bunurile sustrase fiind recuperate în totalitate.

Poliţiştii desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 229 Cod Penal, în vederea identificării tuturor persoanelor vătămate şi recuperării prejudiciului adus acestora.

Powered by Jasper Roberts - Blog