Menu

Articol

Valeria Schelean-Şomfelean îi cere clarificări, dar şi măsuri concrete, ministrului Muncii

Derapajele guvernării PSD sunt taxate de fiecare dată de către Opoziţie, atât în Parlamentul României, cât şi în teritoriu, acolo de unde vin aleşii poporului. Valeria Schelean-Şomfelean, deputata PNL de Caraş-Severin, se numără printre parlamentarii cei mai activi din acest punct de vedere, iar ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale este unul dintre „clienţii” săi preferaţi.

Recent, deputata liberală i-a adresat o serie de întrebări Liei-Olguţa Vasilescu referitoare la capitolul „Politici Publice în domeniul Muncii și Justiției sociale”, din Programul de Guvernare 2018-2020 PSD-ALDE, privind promovarea unor mecanisme de sprijin a părinţilor şi de asigurare a unui echilibru între viaţa de familie şi cea profesională.

„Pentru că este o temă de interes am adresat doamnei ministru Olguța Vasilescu o serie de întrebări care să aducă mai multe clarificări în privința acestor măsuri: ce mecanisme de sprijin a părinţilor şi de asigurare a unui echilibru între viaţa de familie şi cea profesională are în vedere actualul Guvern, pentru perioada 2018-2020? Care sunt măsurile concrete identificate în vederea sprijinirii părinților și copiilor? Care este calendarul lor de implementare? Care este efortul bugetar și sursa bugetară?
Care dintre aceste măsuri vor fi efectiv implementate în anul 2018, așa cum v-ați angajat?”, mărturiseşte Valeria Schelean-Şomfeşean.

Powered by Jasper Roberts - Blog