Menu

Articol

Vom putea cumpăra „amintiri” din Gara CFR Anina

În Gara CFR Anina se deschide un Centru de informare turistică, în care se va amenaja şi un magazin cu suveniruri, obiecte de artizanat, podoabe, jucării, obiecte vestimentare imprimate, astfel încât să reprezinte câte ceva din chipul turistic al oraşului Anina şi al împrejurimilor. Este vorba, de fapt, despre o filială a Centrului de informare turistică, deschis, în decembrie trecut, în cartierul Steierdorf. Este o instituţie din subordinea Primăriei şi Consiliului Local Anina, un „centru” pe care primarul Aninei, Gheorghe Românu, preferă să-l numească „Centru de dezvoltare turistică”, pentru că, în viziunea sa, acesta nu-şi va aştepta turiştii ci va veni în înntâmpinarea lor.

„La sfârşitul anului 2015, am terminat Centrul de informare turistică din Aina. Este un centru făcut din fonduri europene. În urma terminării acestui centru am putut angaja doi oameni, astfel încât putem să demarăm strategia noastră privind dezvoltarea turismului în zonă. Acest centru nu este făcut în aştepare, în sensul că vine omul, turistul, şi se interesează. Este vorba despre un Centru de dezvoltare turistică, prin intermediul căruia încercăm să dezvoltăm o reţea turistică. Este în curs de amenajare o sală de informare turistică la gară, în care se vor prezenta pliante, albume, trasee turistice, linia ferată Anina – Oraviţa. Dar, facem acolo şi ceva nou, un stand cu suveniruri specifice zonei, pentru promovarea turismului şi prin diferite obiecte personalizate”, ne-a declarat primarul Aninei, Gheorghe Românu.

Conform primarului Românu, angajaţii centrului vor stabili circuite turistice, care să cuprindă obiective naturale, industriale, obiective arhitecturale istorice, reprezentative pentru zona Anina. De asemene vor fi culese legendele locului, care vor face parte şi ele din oferta turistică a Aninei. Printre obiectivele turistice demne de a fi vizitate în Anina şi Munţii Aninei, amintim: Calea ferată Anina – Oraviţa (Gara Anina), Lacul Buhui,  Lacul Mărghitaş, Valea Minişului, Peştera Plopa, Sommerfrische şi multe altele.

Powered by Jasper Roberts - Blog