Menu

avocat

Avocatul Ioan Iancu bate la poarta „Oraşului cu poeţi”

O lansare de carte inedită, cu un debut editorial la o vârstă la care alţii sunt obişnuiţi cu premii literare, un public mai mult decât numeros la astfel de evenimente şi o sală caldă, chiar şi la propriu, în ciuda frigului de afară şi a condiţiei de care se bucură Casa de Cultură a Sindicatelor Reşiţa.

Un poliţist, două instanţe, soluţii diferite şi o revizuire cu aromă de CEDO

Vă mai amintiţi de Cosmin Serediuc, agentul angajat în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin cel care s-a judecat atât cu Inspectoratul, cât şi cu Ministerul de Interne având câştig de cauză la Tribunalul Caraş-Severin?

Pe scurt, Serediuc a susţinut examenul de promovare în corpul ofiţerilor, optând pentru un post, vacant, la Poliţia din Oţelu Roşu. Absolvent de Ştiinţe Economice, specializarea Marketing, el a obţinut nota care îi permitea să-şi vadă visul împlinit.

Un poliţist cărăşean câştigă în instanţă disputa cu IPJ Caraş-Severin şi Ministerul de Interne

O premieră în Justiţie demnă de consemnat, datorată instanţei Tribunalului Caraş-Severin, a cărei soluţie este favorabilă unui poliţist care se judecă atât cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, cât şi cu Ministerul de Interne. Soluţia Tribunalului nu este definitivă, ea poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Timişoara.

Primarul din Prigor acuză faptul că a fost bătut de un avocat, chiar în primărie (UPDATE)

Incidentul pe care Antonică Moți, edilul din comuna Prigor, îl reclamă, a avut loc în urmă cu o săptămână, în timp ce se afla în cabinetul său din primărie. Într-o zi de joi, spre sfârșitul programului, în jurul orei 15,30.

Sentinţă definitivă: Mihai Benghia, trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru loviri cauzatoare de moarte

Mihai Benghia

Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, inculpatul Benghia Mihai Valentin şi părţile civile Galescu Anastasia, Galescu Ioan Grigore şi Lupşorean (fostă Galescu) Maria Georgiana împotriva sentinţei penale nr. 82/15.12.2016, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog