Menu

proteste

Întrebări autumnale, răspunsuri de la Cotroceni

După întâlnirea avută cu reprezentanții protestatarilor, Klaus Iohannis a promis că va veni în mijlocul lor, fără să precizeze ziua și ora când se va întâmpla așa ceva. Vrea să le facă o surpriză oamenilor, să nu se creadă că transformă vizita de curtoazie într-una de imagine. La cât de grijuliu se arată și la cât de surprinzătoare pare să fie, n-ar fi de mirare să-l vedem deghizat precum Al.

„Vrem spitale, nu vrem catedrale!“

Mitingul de aseară al tinerilor reșițeni, de solidaritate cu victimele din Clubul „Colectiv“, dar și de nemulțumire față de întreaga clasă politică, s-a încheiat cu un marș din Piața Prefecturii și până în Govândari, punctul terminus fiind Piața Tricolorului.

Protest de amploare şi marş împotriva politicianismului şi corupţiei, la Reşiţa (UPDATE 3)

Peste 1.000 de reşiţeni protestează la această oră (21.25) în centrul civic al Reşiţei, împotriva autorităţilor, a clasei politice considerate corupte, care a determinat nu numai tragicul accident de la clubul bucureştean Colectiv, ci şi întârzierea modernizării României, deturnarea de fonduri, îmbogăţirea unor privilegiaţi legaţi ombilical de reprezentanţii puterii şi blocarea şanselor celor care vor să muncească, să îşi pună cunoştinţele şi abilităţile în slujba României.

Marilen Pirtea: „Românii își vor lua țara înapoi, oricât vreți voi să vă opuneți”

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, se declară solidar cu românii care își manifestă nemulțumirea în stradă în aceste zile și pune accent pe unitatea oamenilor. „După mulți ani, românii sunt cu adevărat solidari. Este momentul în care jocul murdar al dezbinării a eșuat. Ani la rând am fost împinși să ne certăm între noi... medici, cu profesori, polițiști, cu finanțiști, funcționari, cu cei din mediul privat, iar lista poate continua.

Un incendiu greu de stins!

Protestele a zeci de mii de oameni, desfăşurate aseară în Bucureşti, au o legătură cu incendiul de vineri seara, din clubul în care au murit 32 de tineri, tot aşa cum scânteia are legătură cu aprinderea unei mase mari de material inflamabil. O scânteie căzută pe pământ sterp ori pe asfalt face fâss, se topeşte într-o clipită, scoate un fum cât un puf de păpădie şi dispare ca şi când n-ar fi fost.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog