Editoriale

Recent, o cunoştinţă m-a întrebat dacă merită să meargă să vadă Cascada Bigăr, cea mai frumoasă din lume. I-am spus că da, merită. Dar, să ia fotografiile pe care le-a văzut cu puţină sare. În sensul că o fotografie, fie artistică, fie documentară, spune multe (ştiţi cum se zice, cât 1000 de cuvinte!), însă este o fereastră deschisă spre o lume în care realul se împleteşte cu imaginarul.

Caraș-Severin a fost un județ puternic industrializat. Practic, nu i-a lipsit nimic din acest punct de vedere: metalurgie, minerit, exploatarea și prelucrarea lemnului, confecții, turism. Din acest motiv, cu ani în urmă, Banatul de Munte ajunsese un fel de El Dorado al României în care oamenii veneau din regiunile sărăce, dar și de frica colectivizării, să câștige bani. Mulți bani.

Faţă de afirmaţia din titlu, trebuie să fac o precizare, vara nu prea dorm noaptea. Răcoarea plăcută a serii mă mobilizează, mă cheamă la plimbare, fie pe asfalt, fie pe feisbuc. Altă dată mă cheamă să scriu poezii pe pagini albe (word doc.x), dar poeziile nu-mi prea ies, la urma-urmei, ziceam că sunt prozator. În plus de asta, poeziile n-au substanţă dacă nu eşti îndrăgostit.

A venit și rândul Germaniei să fie în stare de șoc, așa cum au fost SUA, Anglia, Turcia și Franța, aceasta de pe urmă în mai multe rânduri în ultimii ani. O Germanie lovită într-un loc de referință pentru istoria ei și a Europei, Munchen, în ciuda măsurilor de securitate pe care nemții le-au luat de când cu atentatele care zguduie lumea de-o vreme. Bilanțul atentatului de vineri seara, nouă morți și peste 20 de răniți.

Într-o vreme îndepărtată, când lanurile erau fie ale CAP-urilor, fie ale IAS-urilor, când bunicii mei se temeau fie de ploi cu grindină, fie de arşiţă, eu mă temeam de locomotivele cu abur, de lupi şi de tăiţeii cu nucă. De locomotivele cu abur mă temeam pentru că treceau ameninţătoare pe ştrek, la capătul străzii, iar bătrânii ne spuneau să nu ne apropiem de ele, fiindcă vântul de la roţi ne-ar trage sub locomotive.