Editoriale

Unul din visurile cele mai frumoase ale omenirii a fost zborul. Oamenii au visat să zboare, pentru a-şi împlini senzaţia de libertate şi de înălţare la nivelul păsărilor, îngerilor şi al zeilor. Zeii s-au cam supărat pe îndrăzneala oamenilor şi le-au pus tot felul de piedici, le-au ars aripile, le-au băgat beţe în roţile trenului de aterizare, le-au gripat motoarele, dar, într-un târziu, oamenii au reuşit să zboare.

Vremurile au făcut ca Traian Băsescu să-și încalce promisiunile făcute la sfârșitul mandatatului de președinte și să reintre în poltică, iar Elena Udrea să se războiască cu autoritățiile și cu sistemul pentru condițiile mizerabile din pușcărie. Cândva, cel mai puternic tandem politic din România post-decembristă, astăzi, o imagine ce aparține istoriei. El, din nou pe scenă, ea, prin sălile de judecată.

Schimbarea numelui unei străzi reprezintă un deranj. Desigur, nu un deranj atât de mare ca atunci când strada este inundată ori când este scuturată de un cutremur. Din păcate, inundaţii şi cutremure se mai întâmplă, dar, oamenii se mobilizează, curăţă, reconstruiesc, şi viaţa merge mai departe.

Moartea polițistului bucureștean de 28 de ani, folosit pe post de antemergător, îi dă fiori ministrului de Interne. Și asta pentru că, Gabriel Oprea, generalul apăsat de grijile subalternilor, de la agentul abia ieșit de pe băncile școlii militare și până la cel mai înalt grad din poliția noastră, a avut proasta inspirație să se plimbe la ora aceea și pe o vreme câinoasă pe bulevardele Bucureștiului.

Despre Banat s-au spus multe lucruri frumoase, multe urâte, unele adevărate, altele false. Bănăţenii, în general au o părere foarte bună despre ei, deci, nu fac excepţie faţă de olteni, ardeleni sau moldoveni. Cea mai cunoscută formulă de apreciere a bănăţenilor despre ei înşişi o reprezintă afirmaţia „Banatu-i fruntea!” (în dialect bănăţean, „fruncea”).