Articol

Ochiul Beiului, situat pe valea râului Bei, din Munţii Aninei, i-a fascinat pe localnici, turişti, artişti, fotografi, pe cercetători, atât pentru cadrul natural de o frumuseţe rară, cât şi pentru frumuseţea stranie a ochiului de apă limpede, de culoarea albastru-verzui (turcoaz), ochi străjuit de stânci şi păduri semeţe.  Ochiul Beiului este o căldare de clacar alimentată de un izbuc, din ochiul turcoaz-sidefiu revărsându-se o vână năvalnică de apă, care, după câţiva metri se varsă în râul Bei. Ochiul are un diametru de peste 20 de metri şi o adâncime de 8 metri, însă, apa este atât de limpede, încât se disting toate detaliile de pe fundul lacului, pietrele, vegetaţia şi, desigur, păstrăvii, care par că înoată într-un cer răsturnat cu bolta în adânc.

La Ochiul Beiului se poate ajunge cu maşina de la Oraviţa, fie pe drumul spre Moldova Nouă, trecând prin Răcăşdia, apoi, la prima intersecţie, spre stânga, până în satul Potoc, de unde se ajunge în Rezervaţia Cheile Nerei - Beuşniţa, fie, pornind tot din Oraviţa, prin Ciclova Română, Ilidia, Socolari, Potoc.  De la Potoc până Podul Bei sunt vreo 4 kilometri. De la pod, se poate urca tot cu maşina, până la Păstrăvăria Ocolului Silvic Sasca Montană, de unde este preferabil ca potecile să fie străbătute cu pasul. Eventual cu bicileta, vorbind despre cicliştii antrenaţi pentru teren accidentat. De la păstrăvărie sunt vreo 5 kilometri până la Ochiul Beiului. Ieri dimineaţă, când am ajuns la Ochiul Beiului, erau puţini turişti, să-i numeri pe degetele de la o mână, însă, pe la amiază toată valea s-a umplut de vizitatori. Earu cu sutele. Grupurile pe care le-am întâlnit erau din Timişoara, Săcălaz (Timiş), Reşiţa, din Serbia.

Să vezi cu ochii tăi!

„Am auzit de nenumărate ori despre frumuseţea lacului. Am văzut şi fotografii şi filmări, însă, acum, m-am convins încă o dată că natura depăşeşte imaginaţia şi, cu atât mai mult, întrece orice reproducere a ei, indiferent de tehnica folosită. Trebuie să vii neapărat aici, să vezi cu ochii tăi albastrul din Ochiul Beiului”, spunea un student de la Politehnica din Timişoara.

De la Ochiul Beiului, urcând pe cursul râului, după aproximativ 4 kilometri se ajunge la Cascada Beuşniţa, una dintre cele mai frumoase cascade din Caraş-Severin, probabil şi din ţară. Faptul că se ajunge mai greu la cascadă, prin locuri sălbatice, pe lângă praguri spumoase de apă, păduri dese şi poieni luminoase, face ca farmecul Cascadei Beuşniţa să aibă de câştigat, mulţi iubitori de natură nesfiindu-se să spună că este mai frumoasă decât celebra Cascadă Bigăr, şi aceasta frumoasă, dar înfiptă lângă şosea.

Legenda

Reamintim, că, aşa cum spune legenda, Cascada Beuşniţa şi lacul Ochiul Beiului s-au născut din dragostea nefericită a unei ciobăniţe din Potoc şi a unui bei (desigur, turc). Cei doi tineri s-au văzut, s-au plăcut şi s-au iubit. Dar, tatăl hain al beiului n-a fost de acord ca fiul său, nobil credincios musulman, să se unească în spirit şi-n simţiri cu o amărâtă de ciobăniţă creştină de rit ortodox. Şi-aşa s-a produs nenorocirea! Din lacrimile nefericitei ciobăniţe s-a născut cascada Beuşniţa, unde ienicerii tatălui au omorât-o pe fată, iar tânărul bei, încercând să o apere şi-a pierut un ochi: Ochiul Beiului. Cele două cursuri de apă se întâlnesc, totuşi, dragostea tinerilor împlinindu-se în veşnicie, într-o formă supraumană, cum ar veni, în formă de relief.