Articol

Cheile Gârliştei, din judeţul Caraş-Severin, sunt cunoscute de către drumeţi drept unele din cele mai sălbatice şi mai puţin umblate chei. Aceasta şi din cauza unui grad de dificultate relativ ridicat al drumului, în anumite porţiuni. Nu trebuie să fii alpinist ca să le străbaţi, dar, trebuie să te aştepţi la poteci cu pante abrupte, presărate cu bolovani ascuţiţi, care cer ghete potrivite pentru drumuri de munte, cu tălpi rezistente. Nu încercaţi să străbateţi Cheile Gârliştei în adidaşi, cu atât mai puţin în tenişi ori sandale! De asemenea, un rucsac pentru cărat apa, alimentele şi mărunţişurile de care drumeţul are nevoie, este absolut necesar, să lase mânile libere pentru căţărat.

Gârlişte este un sat situat la aproximativ 24 de kilometri de Reşiţa, pornind pe drumul judeţean Reşiţa - Grădinari (DJ 582), şi cotind la stânga înainte de intrarea în Goruia.

O luncă de verdeaţă

Astăzi, am fost în Gârlişte şi am urcat în chei împreună cu un amic din Reşiţa. Am urcat aproximativ 6 kilometri, dacă luăm în considerare şi cei doi kilometri parcurşi prin minunata şi liniştita luncă a Gârliştei, care se întinde de la ieşirea din sat până la intrarea în chei. Amintim şi de ansamblul de mori cu ciutură, relativ îngrijite, de la ieşirea din Gârlişte, în sus pe râu. Apoi, lunca. Nici nu se poate să nu consemnăm trecerea prin respectiva luncă, pentru că orice om normal, fie romantic, fie mecanic, se îndrăgosteşte automat de plaiurile verzi, asemenea unor covoare fine presărate cu flori, aşternute pe malurile râului limpede, între munţi împăduriţi. Când păşeşti pe covorul de verdeaţă, printre nuci, aluni şi cireşi răzleţi, primul gând este să te întinzi în iarbă, să-ţi iei iubita în braţe şi să priveşti la cerul cu norişori de aprilie. Aceasta în caz că e soare, sunt norişori pufoşi de aprilie şi ai o iubită. În caz că n-ai, poţi merge liniştit mai departe spre chei. Ceea ce am şi făcut cu pas sprinten.

Drum săpat în stâncă, presărat cu flori!

Cheile încep brusc. Adică, de la primii metri au aspect de chei: o cărăruie săpată în stâncă, pe sub care, la 4-5, chiar 6 metri, mai în adânc, şerpuieşte Gârliştea năvalnică. După aproximativ 10-15 minute de mers cu mare grijă, pe cărăruia  îngustă, mers lipit de peretele de stâncă, drumul se lărgeşte şi te întâmpină cu tulpini de diferiţi arbori şi arbuşti, printre care se evidenţiază liliacul înflorit. Azi era înflorit. Soarele răzbate prin frunzişe şi luminează drumul săpat în stâncă, acum destul de lat, cam cât să treacă o căruţă sau un tren(!), drum pe care cresc roiuri, roiuri, de flori galbene şi violet! (vezi VIDEO 2) Aşa trebuie să fi arătat Paradisul, numai, probabil, cu ceva mai multe fructe!

Porţi spre cer

Am trecut mai în sus, prin două tunele săpate în piatră, al doilea fiind parţial prăbuşit şi arătând ca o poartă spre cer! Sau, mă rog, spre o altă dimensiune, dacă sunteţi adepţii SF. Din câte ştiu tunelele acelea au fost săpate cu peste 150 de ani în urmă. E vorba că pe acolo, odată şi-odată, trecea un tren forestier. Prin vegetaţia care acaparează tot mai mult din drum, cât poate de mult, se zăresc ziduri de piatră, alcătuite din bolovani foarte mari, îmbinaţi perfect, dăltuiţi de cioplitori vestiţi din Imperiu, încât ai impresia că întâlneşti vestigii ale unor civilizaţii dispărute. Pe malul râului, în jos, se mai văd, din loc în loc, foste mori cu ciutură, ziduri prăbuşite înecate de iederă. Acolo, pe vremuri, munceau oameni, îşi aduceau recoltele la măcinat.

Un frig ca o pasăre neagră

Drumul a devenit din ce în ce mai dificil, am şi obosit, am şi flămânzit, aşa că ne-am coborât pe o limbă de prundiş, pe malul râului. Am băut apă, am ciugulit câte ceva şi, dintr-o dată, pe vale a trecut, aşa, un frig ca o pasăre neagră! Cei care, pe vremuri, aţi văzut serialul „Twin Peaks”, de David Lynch şi Mark Frost, vă aduceţi aminte cam cum cutreierau duhurile rele pădurile, văile şi sufrageriile, de se înfiorau pomii, pereţii şi carnea pe spectatori. Ei, aşa a trecut frigul acela prin Cheile Gârliştei! Deci, ne-am împachetat rapid lucrurile şi am apreciat că e timpul să ne întoarcem. Mi-am adus aminte că eram aproape de locul în care, cu vreo 15 ani în urmă, un dezaxat mintal a violat şi ucis o fată. Cine ştie, poate că...

La întoarcere drumul a fost la fel de prietenos şi însorit.