Articol

Două secvenţe din desfăşurarea mitingului diasporei de aseară, din Bucureşti, nu pot fi uitate din cauza violenţei extreme exercitate asupra câte unui om. E adevărat că acţiunile violente creează emoţii puternice, iar analiza unui fenomen din perspectivă emoţională nu este prea obiectivă. Dar, vorba feisbuchistului, CSF? NCSF! (ce să faci? n-ai ce să faci!), emoţiile ne jalonează şi chiar ne determină în mare parte viaţa!

Prima secvenţă cu mare impact emoţional este aceea în care o femeie jandarm este prinsă în mijlocul demonstranţilor, dintre care unii, mai puţini, încearcă să o apere, iar alţii, mai mulţi, o lovesc cu bestialitate. Lovituri dure, date cu furie, de parcă sub picioarele şi pumnii nemulţumiţilor furioşi se afla cineva care le-a făcut un mare rău personal. Parcă se luptau cu diavolul! Voiau să o sfâşie în bucăţi, ca pe o păpuşă din cârpe! Câţiva Oameni, sub ploaia de lovituri, au reuşit să o ducă pe femeia jandarm în braţele unui grup compact de jandarmi. O, Doamne-ajută!, am răsuflat uşurat, părea că femeia a fost salvată! Aflăm, însă, de la medici, că victima a suferit o fractură cervicală! Îngrozitor! Cine nu ştie ce e aceea, ar fi bine să se gândească la faptul că fractura cervicală poate provoca paralizia generală a corpului.

A doua secvenţă extrem de dură este aceea în care un protestatar atletic scapă din mâinile a doi jandarmi, sărind peste o împrejmuire, fuge cu iuţeală maximă în mulţime, apoi, fără să se oprească din fugă, se întoarce brusc, revine în viteză la împrejumirea spre care un jandarm stătea cu spatele şi, din fugă, îi aplică o lovitură cu piciorul direct în ceafă, de-i zboară jandarmului casca la zece metri ca o minge de fotbal, iar jandarmul, parcă dezarticulat, este trântit violent la pământ. Deci, îţi trec fiori reci pe şira spinării, ştiind că asta nu e o secvenţă dintr-un film!

Aceste două întâmplări îmi par mie cele mai dure, mai ales că nu reprezintă o formă de violenţă generală, ci una ţintită, cu victima inividualizată, adică, îl vezi pe om cum suferă agresiunea sălbatică.

Sigur, mai sunt şi imaginile cu mulţimea împrăştiată cu gaze lacrimogene, cu tunurile cu apă, cu demonstranţi extraşi din mulţime şi târâţi în dubele jandarmilor. Violenţă, violenţă! Lupte de stradă, cu cocktailuri Molotov, pietre, bastoane, nori de gaze, jeturi de apă, focuri aprinse pe caldarâm. Sunt şi acestea imagini puternice, dar, oarecum generale, cu potenţial emoţional puternic, dar un pic mai difuz.

Am văzut cu toţii, nimeni nu poate nega, a fost un eveniment violent. Şi a fost violent de la început, de la orele amiezii, când în piaţă erau numai în jur de 1000 de protestatari. S-a aruncat cu pietre şi obiecte metalice în jandarmi. „S-a aruncat”, e o expresie neutră, în care nu identifici autorul acţiunii. E şi greu de identificat în mulţime. Şi sunt de acord că a fost o majoritate care nu cred că şi-a dorit violenţa. Însă, au fost mulţi, mult prea mulţi, oameni furioşi. Din aceia care au venit nu să protesteze, ci „să pedepsească”!

Acum, intră în acţiune analiştii şi politicienii. Se vorbeşte despre o acţiune violentă „orchestrată”. Asta spun susţinătorii puterii. Se vorbeşte despre „o reacţie disproporţionat de dură” a forţelor de represiune. Şi comunicatul preşedintelui Iohannis condamnă reacţia în forţă a jandarmilor. Depinde de convingerile politice, depinde de care parte a „baricadei” te afli. Fiindcă, iată, din păcate, nu mai vorbim de baricadă la modul metaforic, acum, când vorbim de împărţirea taberelor. Tabere în care se ştie clar, că răul se află de partea cealaltă. Cei buni suntem noi, după baricadă sunt cei răi! Dracul e dincolo de baricadă!

De aceea vorbeam în editorialul de acum două zile că o mulţime de oameni, unii supăraţi, alţii, cum s-a văzut, de-a dreptul furioşi, este „un monstru”, un monstru cu mii de capete, care, de regulă, se hrăneşte cu violenţă. Cine a trezit monstrul, asta e altă poveste. Poate că nu e cel mai important lucru, dar şi sentimentul românilor că sunt manipulaţi, că li s-a pus în fruntea ţării, adică, în fruntea Guvernului, un om de o mediocritate atât de evidentă, încât râd şi curcile de el (de ea), să fi contribuit la accentuarea frustrărilor celor plecaţi departe de ţară. Zic că e posibil. Dar, aici, la cauze, putem vorbi la nesfârşit. Nu o mai lungesc. Sunt câteva lucruri clare: a fost un miting violent, violenţii au fost foarte mulţi, jandarmii au acţionat cu duritate, politicienii, aşa cum se întâmplă de fiecare dată (zic, că nici nu e de aşteptat altfel), vor încerca să folosească în avantajul lor emoţia creată. Şi toată lumea se gândeşte la ce va fi deseară. Câţi se vor mai aduna, cum se vor comporta, cum vor acţiona (reacţiona) jandarmii.

Eu rămân cu gândul la femeia jandarm, zdrobită în ghearele violenţei. Sper să nu fie chiar atât de grav rănită, sper ca medicii să o poată ridica în picioare. Dacă aş crede că o pot ajuta, chiar, m-aş ruga pentru ea! Nici la stânga, nici la dreapta, ci, pe baricadă.

Nu e fractură!

PS - Aflu dintr-un comunicat oficial al Ministrului Sănătăţii, publicat pe pagina ProTV, că femeia jandarm bătută de protestatari are un hematom în zona cefei: „Este foarte bine fizic. Nu este la terapie intensivă. Nu are coloana ruptă. Comunică, se ridică din pat. Mă așteptam la cu totul și cu totul altceva”, a declarat Pintea, Ministrul Sănătăţii, azi, înainte de prânz.

Mă bucură foarte mult această informaţie. Pe de altă parte, pot presupune că, iată, s-a transmis o ştire tot sub imperiul emoţiilor de moment. Dar, poate fi şi mult mai rău, să fie o informaţie transmisă de către cei care se poziţionează apriori de o anumită parte şi intenţionează să creeze o emoţie mai mare decât cea corespunzătoare faptelor, pentru a-i stigmatiza pe cei situaţi „dincolo de baricadă”. Sper că nu a fost vorba de o manipulare, ci, doar, de o sperietură care a exagerat efectele acţiunii. Bine că nu este vorba despre fractură. Oricum, deocamadată, rămân la mijloc şi condamn violenţele de oricare parte. Evident şi pe cele ale jandarmilor. Mai ales că am vizionat secvenţe în care unii jandarmi au acţionat „cu exces de zel”, lovind civili paşnici, de parcă aceştia sunt, din start, duşmanii oamenilor în uniformă. Nu e bine!