Articol

Publicăm, astăzi, partea a II-a a teoriei profesorului Ioan Vida, cu privire la apariţia lumii, a vieţii, a omului, cu observaţia că mai există şi a III-a parte, pe care o vom publica săptămâna viitoare, sub titlul „Sensul existenţei”. Reamintim că profesorul Ioan Vida, matematician, pasionat de fizică, filosofie, este adeptul teoriei creaţioniste, pe care o susţine cu argumente în bună parte raţionale şi mai puţin revelate. De asemenea, Ioan Vida susţine că ştiinţa şi religia nu se exclud. Un exemplu este acela că Ioan Vida nu neagă evidenţa Big-Bangului, dar spune că este tot creaţia lui Dumnezeu. Aşadar prezentăm, mai jos, partea a doua a eseului pe care profesorul Ioan Vida l-a intitulat „Există Dumnezeu?”  

Dacă crezi în Dumnezeu şi nu există n-ai pierdut mare lucru, dacă nu crezi si El există, ai pierdut aproape totul.

Blaise Pascal

Cea mai simplă soluţie este cea corectă

Dacă la mai multe persoane pui intrebarea: „Ce înţelegeţi prin Dumnezeu?” - te miri câte răspunsuri diferite vei primi. Semnificative sunt doar două. Unul este răspunsul dat de majoritatea oamenilor de ştiinţă: „Frumuseţea şi simplitatea legilor fizicii”, a spus Einstein: „Suma tuturor legilor care descriu universul”, considera Spinoza; iar Stephen Hawking consideră că legile naturii sunt mintea lui Dumnezeu. Ei cred într-un Dumnezeu impersonal, rece, abstract, care nu te ajută şi nu te încântă cu nimic. Un alt Dumnezeu este cel biblic, Dumnezeu care există din totdeauna şi care printr-unul din cele mai mari mistere a lovit cu sunetul cuvântului neantul, materializându-1, făcând să ţâşnească un punct strălucitor, originea universului. Problema fundamentala pentru mulţi oameni este dacă exista un Dumnezeu apropiat de eel biblic, care a creat universul cu legile lui, sensibil la acţiunile oamenilor, care a hotărât reguli morale, cineva la care are sens să te rogi. Am văzut în capitolul I că este o concordanţă extraordinară ître valorile constantelor universale care permite viaţa, fapt greu de crezut că este întâmplător. Iată cum justifică această concordanţă cosmologul american ateu Alan Guth: în anumite puncte cu inflaţii diferite au apărut universuri cu legi diferite. Din cauza numărului lor foarte mare, poate chiar infinit, este foarte probabil ca unul dintre ele, de pildă al nostru, să aibă exact aceste valori ale constantelor universale. Ipoteza nu are rost deoarece niciodată nu putem lua contact cu celelalte universuri şi deci nu vom avea dovada existenţei lor. Apoi ea încalcă principiul economiei care funcţionează în ştiinţă şi anume: cea mai simplă soluţie este cea corectă. Cea mai simplă este ipoteza existenţei lui Dumnezeu. Din cauza limitelor noastre ne  este greu de imaginat modalitatea de existenţă a Lui, dar oare o infinitate de universuri separate, cu legi diferite este mai uşor de imaginat? L-am putea imagina (nu înseamnă că aşa este în realitate) ca pe un univers infinit, format din spirit şi energie increată, paralel cu al nostru şi situat pe direcţia uneia dintre cele 7 dimensiuni spaţiale mici, la o distanta comparabila cu lungimea lui Planck, (o alta constants universala cu valoarea de 1,62 x10-33 cm).

Dumnezeu a declanşat Big-Bangul

Acţiunii lui Dumnezeu se datorează declanşarea Big-Bangului şi raţionalitatea universului. Prin acţiuni providenţiale Dumnezeu intervine în procesele naturale, care au un caracter liber, în care se îmbină necesitatea cu întâmplarea şi care se desfăşoară spre un scop fixat. Omniscienţa lui Dumnezeu poate fi curentă (a şti ceea ce este posibil să ştii acum şi nu a şti tot ceea ce s-ar putea şti vreodata). Orice acţiune providenţială poate fi interpretată de atei ca o întâmplare. Exemplu: Erupţia vulcanului Santorini urmată de reflux şi tsunami chiar în momentele traversării Mării Roşii de către sclavii evrei fugiţi din Egipt, respectiv de către armata faraonului care-i urmărea.

Prin acţiunea providenţială se explică apariţia vieţii şi apariţia conştiinţei. S-a constatat de curând că nu cunoaştem decat 5 % din structura universului şi foarte puţin vidul cuantic. Restul de 95% este format din materie neagră şi energie întunecată despre care nu se ştie nimic. Există posibilitatea ca Dumnezeu să intervină în universul nostru când este cazul, folosind materia neagră, energia întunecată şi câmpul cuantic. Dacă evoluţia omului s-a desfăşurat numai pe baza luptei pentru existenţă, cum se explică dezvoltarea conştiinţei mult peste necesarul supravieţuirii sau apariţia valorilor estetice şi valorilor morale fundamentale? După Descartes, faptul că omul care este finit poate accede la infinit este marca lui Dumnezeu.

Spectacolul Big-Bangului a avut loc „cu sala goală”?

Paradoxul aritmetic al lui Schrodinger se poate explica numai prin unitatea conştiinţelor datorată originilor lor divine şi a uniunii cu Dumnezeu trăită mistic. Universul are raza de 3x1027 cm şi este format din circa 200 miliarde de galaxii, fiecare având în medie 150 de miliarde de stele. Sunt mai multe stele decât firicelele de nisip de pe toate plajele din lume luate la un loc. Oare spectacolul Big-Bangului şi al formării universului timp de miliarde de ani a avut loc cu sala goală, adică nu a fost nimeni să-l privească? De ce este aşa de mare universul? Poate, după cum spunea Descartes, omenirea este doar o mică parte din proiectul lui Dumnezeu.

Fizicianul Steven Weinberg, laureat al premiului Nobel, este un ateu convins. Iată câteva dintre argumentele aduse de el în favoarea ateismului:

- istoria ştiintelor începând cu Copernic, Galilei, Darwin, neagă creaţionismul;
- savanţii din toată lumea ajung în general la un acord cu privire la temele importante, ceea ce nu se întâmplă cu teologii, dovadă varietatea de religii;
- ştiinţa evolueaza rapid, iar religiile rămân neschimbate timp de sute de ani;
descoperirile ştiinţifice au un caracter obiectiv, sunt legate de experienţe, pe când învăţăturile religioase sunt legate de dorinţe şi sentimente ca: frica de moarte, dorinţa de fericire etc.

Concluzia lui Weinberg este că onoarea de a rezista tentaţiei de a crede în fericirea viitoare e doar un palid substitut pentru consolările religiei, dar poţi găsi şi în ea mulţumire.

Big-Bangul şi învierea lui Hristos sunt evenimente irepetabile

Să nu uitam că cel mai mare fizician, chiar cel mai mare om de ştiinţă din istoria omenirii, Isaac Newton, care a trăit în urma lui Copernic şi Galilei a fost profund religios. Religia îşi construieşte tezele pe baza unor fenomene ca: revelaţii, miracole, care sunt rare şi imprevizibile. Întâlnirea umană cu realitatea transpersonală a lui Dumnezeu are un caracter unic şi ireductibil. Big-Bangul, apariţia vieţii, apariţia conştiinţei, învierea lui Hristos etc., sunt evenimente irepetabile şi deci nu pot fi abordate prin metode experimentale.

Este adevărat că exista mai multe religii, dar toate au în comun acceptarea sacrului. Este posibil ca realitatea sacră să fie atât de complexă încât fiecare religie să perceapă doar o parte din ea. Nu este exclus ca în viitor să aibă loc unificarea tuturor religiilor.

Evident că religia este legată de dorinţe şi sentimente deoarece la baza legaturii lui Dumnezeu cu oamenii stă nevoia sentimentului cel mai frumos, „dragostea”.

Dacă Dumnezeu este bun, de ce lasă să existe răul în lume? Creatorul premite improvizaţia realizată de oameni, care sunt liberi, să facă alegeri morale fie bune, fie rele, funcţionând astfel liberul arbitru. O astfel de lume este mai bună decât una populată cu mecanisme perfect programate. Omnipotenţa lui Dumnezeu trebuie interpretată că Dumnezeu poate face ceea ce este în conformitate cu natura Sa divină. Existenţa lui Dumnezeu poate fi dovedită prin realitatea învierii lui Hristos, care la rândul ei se poate argumenta astfel: moartea Lui a părut un eşec penibil. Atunci singura explicaţie posibilă pentru puterea de sacrificiu a unor apropiaţi ai Lui este întâlnirea lor cu Hristos cel înviat. Apoi faptul că apariţiile după înviere nu au fost recunoscute imediat, implică faptul ca ele nu au fost o experienţă vizionară comună, ci o prezenţă corporală transformată, deoarece apărea şi dispărea brusc. Se dovedeşte astfel realismul relatării acelor fapte. La fel se întâmplă la descoperirea mormântului gol. În primul rând acest fapt nu a fost considerat imediat ca o dovadă a învierii. Apoi faptul că descoperirea a fost asociată cu femei, dovedeşte ca nu a fost inventată, deoarece se ştia că femeile erau considerate martori neserioşi.

O lume fără sens?

Concepţia materialistă are sens doar dacă universul nu are sens. Dacă în univers nu exista sens, noi n-ar fi trebuit să descoperim niciodată acest lucru, la fel cum, dacă nu ar exista lumina în univers şi prin urmare nu ar exista făpturi cu ochi, noi nu ne-am da seama niciodată că este întuneric. Sufletul este un tipar purtător de informaţie aproape infinit, susţinut de materia trupului, care va fi menţinut de Dumnezeu după moarte pe baza unor fenomene cuantice şi reîntrupat într-un ultim act eshatologic de înviere, noul trup fiind format dintr-un alt tip de materie care să asigure viaţa veşnică. Când va avea loc acest lucru? După părintele Stăniloaie, sfârşitul lumii şi judecata finală va veni atunci când ştiinţa termină de cunoscut creaţia lui Dumnezeu şi atunci va fi inteligibilă dobândirea de trupuri noi, ca şi păstrarea tiparului informaţional al conştiinţei.

Scopul vieţii

Omul trăieşte circa 100 de ani, ceea ce este nesemnificativ în raport cu dimensiunea temporală a universului. A crede că omul trăieşte doar această viaţă cu consolarea că specia umana va supravieţui la nesfârşit (chiar şi această presupunere este puţin probabilă) este ridicol! Sau cum a spus Milan Kundera: „Dacă trăieşti o singură dată e ca şi cum n-ai trăi deloc”. Biblia spune: „trăieşte ca şi cum viaţa ar fi veşnică şi roagă-te ca şi cum ai muri mâine". Scopul vieţii noastre trebuie să fie obţinerea vieţii veşnice. Baza libertăţii este egalitatea. Fiind copiii aceluiaşi Dumnezeu, suntem egali. La întrebarea pe care şi-au pus-o Nietzsche, Dostoievski şi Tolstoi: cine sau ce îi poate salva pe oamenii damnaţi pe vecie, pe cei ale căror păcate sunt, conform legii binelui şi răului, conform justiţiei umane, de neiertat? Răspunsul este: numai Dumnezeu. Chiar şi ei pot dobândi viaţa veşnică (bineînţeles, nu necondiţionat).

prof. Ioan Vida