Menu

Articol

Nemuţumirea GEC Nera faţă de tăierile ilegale de arbori de la Goruia

Grupul Ecologic de Colaborare NERA a monitorizat în perioada noiembrie 2017 - ianuarie 2018 implementarea de către RNP ROMSILVA a contractului nr. 113/08.12.2014 încheiat cu Ministerul Mediului privind administrarea activităţilor de protecţie a naturii în sit-ul de Importanţă Comunitară (SCI) ROSCI0226 Semenic – Cheile Caraşului.

În acest context, în perioada monitorizată au fost constatate tăieri recente şi din anii anteriori a unui număr mare de arbori cu diametre de 40-50 cm pe malul stâng a râului Caraş, pe DJ 581, la 600 m şi respectiv la 900 m în aval de localitate Goruia, pe un teren administrat de AN Apele Române.

În legătură cu aceste tăieri, prin scrisoarea 2812/ 3 ianuarie 2018 GEC Nera a notificat şi a cerut puncte de vedere de la Comisariatul Judeţean Caraş – Severin al Gărzii Naţionale de Mediu (CJCSGNM), Garda Forestieră (GF) Timişoara şi Inspectoratul de Poliţie Caraş – Severin (IJPCS) privind: legalitatea tăierilor şi volumul de masă lemnoasă tăiată recent şi în anii anteriori; existenţa în anul 2017, sau în anii anteriori, de sesizări din partea RNP ROMSILVA, Primăriilor şi AN - APELE ROMANE în legătură cu aceste tăieri şi măsurile dispuse împotriva celor vinovaţi de administrarea necorespunzătoare a SCI ROSCI0226 Semenic – Cheile Caraşului.

„În toate răspunsurile primite se menţionează că nu au existat în anul 2017 sau în anii anteriori sesizări în legătură cu tăieri de arbori pe teritoriul comunei Goruia. IJPCS şi GF Timişoara mai spun în răspunsuri că pe teritoriul comunei Goruia tăierile de arbori au fost ilegale, în volum de 16,2 mc în 2017 şi 7,32 mc în 2014, motiv pentru care s-au făcut demersuri pentru pedepsirea celor vinovaţi. Răspunsurile nu precizează însă dacă tăierile au fost în SCI ROSCI0226 Semenic – Cheile Caraşului.

În răspunsul CJCSGNM se precizează că în anul 2017 nu a efectuat controale în SCI ROSCI0226 Semenic – Cheile Caraşului. Ulterior instituţia nu a mai furnizat în termen legal informaţiile solicitate”, se arată într-un comunicat de presă al GEC Nera.

Din răspunsurile primite lipseşte răspunsul-cheie din partea autorităţii specializate în controlul implementării Legii Ariilor Naturale Protejate, adică al CJCSGNM, care nici acum şi nici în trecut nu a controlat cazurile de agresiune împotriva ariilor naturale protejate atunci când a fost sesizată de către GEC Nera pe cazuri punctuale.

„Din răspunsurile furnizate de către celelalte autorităţi, rezultă că se taie ilegal arbori undeva pe teritoriul comunei Goruia. Concluzia mulţumeşte atât administratorul de activităţi pentru protecţia naturii, respectiv RNP Romsilva cât şi administratorul de teren, respectiv AN - Apele Române. Vinovăţia ambelor instituţii pentru tăierile de arbori în SCI ROSCI0226 Semenic – Cheile Caraşului rămâne în ceaţă, iar în final este posibil să ni se spună că vinovaţi sunt doar nişte localnici care au tăiat ilegal de mai mulţi ani undeva pe teritoriul comunei Goruia. Într-un sat fără câini spunem noi!”, fac haz de necaz reperezenntanţii ONG-ului orăviţean.

GEC Nera solicită încă o dată Guvernului României şi Ministerului Mediului ca să facă demersurile necesare pentru rezilierea contractului de administrare pe care RNP Romsilva îl are cu Ministerul Mediului și să treacă administrarea ariilor naturale protejate din zona PN Semenic – Cheile Caraşului în subordinea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate în cadrul unei instituții publice destinată protecţiei ecosistemelor.

Powered by Jasper Roberts - Blog