Menu

Articol

Poţi fi şi tu alături de Raul! Concert caritabil la Teatrul de Vest Reşiţa

Raul, un tânăr de numai 16 ani se luptă cu cancerul. În loc să se bucure de copilărie şi de frumuseţea perioadei de adolescenţă, Raul a început şedinţele de chimioterapie la Timişoara. Diagnosticat în urmă cu puţin timp cu diagnosticul de osteosarcom de tip osteoblastic grad 3, Raul a suferit deja o intervenţie la Timişoara, care din păcate nu a avut efectul scontat.

Colegii mamei sale, poliţiştii de frontieră cărăşeni, împreună cu Consiliul Judeţean organizează în 27 aprilie, un spectacol caritabil pentru strângerea de fonduri necesare unei noi operaţii ce trebuie făcută în Ungaria, iar costurile se ridică la 20.000 de euro. Astfel, solişti de marcă ai muzicii populare vor urca pe scena Teatrului de Vest din Reşiţa pentru a fi alături de familia lui Raul. Biletul este 20 de lei, iar fiecare sumă adunată va ajunge la tânăr.

Powered by Jasper Roberts - Blog