Articol

Publicăm astăzi a treia parte (ultima) a eseului pe care profesorul Ioan Vida l-a intitulat „Există Dumnezeu?”. Primele două capitole au fost publicate în Argument, în datele de 12 şi 14 februarie, a.c. În această a treia parte, profesorul Ioan Vida caută apropierile dintre concepţia religioasă şi cea ştiinţifică despre lume, mai mult, susţine că religia cea mai bună este cea care se împacă cel mai bine cu ştiinţa(!). De asemenea, autorul susţine că apropierea de Dumnezeu, prin credinţă şi dragoste, este unicul sens al existenţei umane. În deschiderea acestui capitol, Ioan Vida aşază o cugetare, care este, totuşi, o interpretare a celebrei afirmaţii, rostite de André Malroux: „Secolul XXI va fi mistic sau nu va fi deloc” (conform altor surse, cugetarea lui Malroux ar fi fost: „Secolul următor va fi religios sau nu va fi deloc). Citiţi, mai jos, capitolul al III-lea, scris de profesorul Ioan Vida (titlul capitolului şi subtitlurile ne aparţin):

Regulile morale creştine vor sta la baza legilor omeneşti sau secolui XXI nu va fi deloc. (Ioan Vida)

Religia nu a ţinut pasul cu ştiinţa

Textele biblice, care adesea sunt foarte concise atunci când exprimă adevăruri profunde şi provocatoare, au nevoie de interpretare continuă realizată de fiecare generaţie creştină în parte. Scriptura este o scriere inspirată de Dumnezeu, dar scrisa de oameni. Singura carte scrisă numai de Dumnezeu este natura fizică şi umană. Newton şi-a dat seama de necesitatea reinterpretării textelor religioase şi a încercat mulţi ani fără succes să găsească un cod ascuns al bibliei. Biserica a preluat concepţia geocentrica despre lume de la Ptolemeu pe considerentul că este logic ca omul, creaţia cea mai importantă a lui Dumnezeu să trăiască în centrul universului, dar în loc să o considere ca un adevar relativ, ca majoritatea teoriilor ştiinţifice, a considerat-o un adevar absolut, pedepsind pe oricine ar fi negat-o, manifestând astfel un fundamentalism religios care a căpătat forma instituţională prin Inchizitie. Universul seamănă cu o suprafaţă sferică care se dilată şi care evident nu are centru. Interpretarea textelor religioase nu a ţinut pasul cu dezvoltarea ştiinţei, ceea ce a generat un fundamentalism secular. Iată câţiva reprezentanţi: Voltaire, care umbla cu Biblia la el ca să combată credincioşii cu texte din ea; Bertrand Russel, care afirma că ceea ce ştiinţa nu poate să găseasca, nu există; Richard Dawkins, care susţine că universul biologic în lipsa unui design este exact aşa cum trebuie: haos şi întâmplare, lipsă de scopuri, etc. şi Steven Weinberg, despre care am vorbit (n.n. – Steven Weinberg este citat de autor în capitolul II, din eseul „Există Dumnezeu?”, publicat în Argument, în data de 14 februarie, a.c.)

Fericirea cu viteză

Datorită reacţiei necorespunzătoare a teologiei la marile curente materialiste ştiinţifice ca darwinismul şi freudismul, trăim o epocă dominata de ateism, cel puţin în ţările occidentale. Pilonii cei mai importanţi de susţinere ai societăţii occidentale: mass-media şi economia social-capitalistă proclamă doctrina noului, a vitezei şi a progresului la nivel de bunuri de consum şi ne oferă libertatea de a fi fericiţi cu aceste produse. Singura motivaţie devine obţinerea unui standard de viaţa mai ridicat, ajungându-se până la o ierarhizare a acestor standarde promovate ca valori sociale principale. Ştim că existăm, dar nu ştim de ce, sau ştim că suntem, dar nu ştim ce suntem, sau avem cu ce sa trăim, dar nu pentru ce să trăim. Cultura şi ştiinţa nu sunt suficiente pentru a da criterii durabile pentru valori morale. Singura soluţie este întoarcerea la tradiţie şi la monoteismul moral. Oamenii trebuie să colaboreze pe baza unei conştiinţe superioare, acest dezirat fiind o condiţie umană. Avem nevoie de o morală universală pe care trebuie să o respectăm.

Cea mai bună religie este cea care se împacă cel mai bine cu ştiinţa

Ştiinţa şi religia nu se exclud, iar oamenii de ştiinţă şi teologii trebuie să colaboreze pentru găsirea adevărului, care totdeauna este unic. F. Bacon spunea: ştiinţa puţină duce la ateism, ştiinţa multă te întoarce către teism. Dialogul dintre oamenii de ştiinţă atei şi religioşi şi teologi trebuie însoţit de dialogul dintre reprezentanţii diferitelor religii. O unificare a religiilor, păstrându-se specificul fiecăreia, ar putea să meargă pe principiul: cea mai bună religie este cea care se împacă cel mai bine cu ştiinţa. Dialogul dintre oamenii de ştiinţă şi teologi trebuie să aibă la bază încrederea. Teologii să nu creadă că savanţii atei vor să le distruga credinţa, iar savanţii să nu-i socotească pe teologi lipsiţi de gândire obiectivă. Trebuie avut în vedere că într-un dialog nimeni nu deţine adevarul şi este necesară o anumită pregătire a participanţilor, adică teologii să cunoască în linii mari teoriile ştiinţifice, iar savanţii teoriile teologice. Dialogul trebuie să plece de la principiul: mai bine ne multumim cu mai putin, decât dialogul să lipsească. Apropierea între religie şi ştiinţă este uşurată de urmatoarele fapte:

- filozofii greci Socrate şi Aristotel au pus bazele gândirii europene comune, însuşită şi de savanţi şi de teologi;
- există domeniul filozofiei religiei, care ajută savanţii să cunoască mai bine religia;
- credinţa este nativă, adica nu putem trăi dacă nu credem tot timpul în ceva. Exemplu: nu putem nici pleca de acasă, dacă nu credem că nu se poate întâmpla ceva rău; existenţa fundamentalismului secular (adică credinţa exagerată în adevărurile ştiinţifice şi în posibilităţile ştiinţei) se explică tocmai prin nevoia de credinţă a omului;
- stiinţa actuală oferă oportunităţi religiei: Big-Bangul presupune o intervenţie din afara universului şi coerenţa legilor fizicii nu poate fi întâmplătoare; ştiinţa afirmă că universul a avut un început (Big-Bang) şi din cauza acţiunii energiei întunecate care accelereaza expansiunea va avea un sfârşit (Big-Rip), asemănător cu ce spune Biblia: lumea aceasta are un început şi un sfârşit (când se va trece la viaţa veşnică).

Teoria lui Nicolescu Basarab

Fizicianul român Nicolescu Basarab a creat o viziune asupra lumii care combină ştiinţa cu religia. După el realitatea este structurată pe niveluri. Un nivel de realitate este un ansamblu de sisteme, invariat la acţiunea unui număr de legi generale în care este valabilă legea terţului exclus. La un nivel, un termen este o luptă între două elemente contradictorii. La nivelul urmator apare dinamismul stării T (terţul inclus), unde ceea ce este contradictoriu apare ca noncontradictoriu. Concilierea contradicţiei nu se poate face la acelaşi nivel. De exemplu, în fizică nivelul I cuprinde fizica clasică a lui Newton şi teoria relativităţii a lui Einstein. Nivelul II conţine mecanica cuantică. La nivelul I termenul de particulă materială este o luptă între elementul unda A si corpusculul non A. La nivelul II apare termenul de particulă cuantică care le înglobează noncontradictoriu pe amandouă şi mai are ţn plus alte proprietăţi. Primul şi ultimul nivel care include religia şi filozofia, sunt legate printr-o zonă de transparenţă în care activeaza sacrul, înţeles ca ceva care este raţional, dar nu se supune niciunei raţionalizări. Sacrul elimină contradicţia dintre subiect şi obiectul cunoaşterii (una dintre formele acestei contradicţii este paradoxul aritmetic despre care am vorbit (n.n. - Paradoxul artimetic al lui Schrodinger, menţionat de autor în capitolul II din eseu, publicat, sub numele „Există Dumnezeu?”, în data de 14 februarie, a.c.)).

Sensul absolut al lumii

Subiectul poate ajunge direct de la nivelul I la ultimul prin intuiţie, credinţă şi dragoste. Astfel se poate explica de ce omul primitiv care nu avea cunoştiinţe  ştiinţifice a intuit existenţa supranaturalului şi a vieţii de după moarte. Apropierea de Dumnezeu prin credinţă şi dragoste este sensul absolut al lumii noastre actuale.

prof. loan Vida (13.10.2015)